|
Svetlana Toma - actriţa care a dus faima cinematografiei moldoveneşti
Svetlana Toma s-a născut la 24 mai 1947 în oraşul Chișinău, numele ei adevărat este Svetlana Fomiciova.
Mama sa, Ida (Ita) Suhaia - a participant la mișcarea ilegalistă din Basarabia în anii '30 ai secolului al XX-lea, pe linia maternă provine dintr-o familie de burghezi cu rădăcini franceze, pe linie paternă provine dintr-o familie de ţărani din gubernia Voronej din Rusia. Svetlana și-a petrecut o parte a copilăriei și adolescenței în oraşul Bălți, unde a absolvit în anul 1965 Școala medie № 16, apoi şi-a continuat studiile la Institutul de Arte de la Chișinău (1965-1969).
În anul 1966 debutează în calitate de actriță în rolul Ioanei, fiica ciobanului Iluță în filmul „Poienele roșii”, produs la studioul „Moldova-film” în regia lui Emil Loteanu, tot el a fost cel care i-a schimbat numele în Svetlana Toma. Din anul 1969 şi pînă în anul 1976 este actriţă a teatrului „A. Cehov” de la Chișinău. Iar începînd cu anul 1976 este actriţă a Teatrului Actorului de Cinema de la „Moldova-film”.
Printre filmele care i-au adus faimă internaţională se numără „Poienile roșii” - 1966, „Lăutarii” – 1968, „O şatră urcă în cer” – 1976, „Ana Pavlova” - 1983„Luceafărul”- 1986. Filmul regizorului moldovean Emil Loteanu «O tabăra urcă în cer» după povestirea timpurie a lui Maxim Gorki (în care SvetlanaToma a jucat rolul ţigancei iubitoare de libertate - Rada, în 1976) a devenit lider al difuzării în URSS (64,9 milioane de telespectatori), iar Svetlana Toma, conform sondajului revistei „Ecranul sovietic”, a fost recunoscută ca fiind cea mai bună actriţă a anului. Cel mai important rol din cariera sa rămîne rolul Radei, Svetlana devine de asemenea sex simbolul URSS (ea a fost aceea care prima a apărut dezgolită într-un film societic), tot Svetlana a fost pentru o perioadă de timp fotomodel al unei agenţii italiene, fiind deschizătoare de drumuri şi pe acest făgaş.
S-a filmat în filmele mai multor regizori cunoscuţi: V. Vengherov – „Cadavrul viu” (1969), I. Frid – „Cuvioasa Marta” (1982), P. Ciuhrai – „Oameni în Ocean” (1979), V. Basov – „Şapte strigăte în Ocean” (1981), V. Akhadova – „Treburile familiei Gaiurov”(1974), R. Ibraghimbekov –„Solo pentru bariton şi orchestră” (1977), etc.
Timp de mai mulţi ani, Svetlana Toma locuieşte şi activează la Moscova. Este membră a Uniunii Cineaştilor din Moldova şi Rusia. Are la activul său o mulţime de roluri. În anul 1999, împreună cu alţi actori a luat parte la proiectul „Cîntă stelele de teatru şi cinema”, în cadrul căruia a interpretat melodii retro. La finele proiectului a avut loc un concert şi a fost lansat un CD, produs în SUA şi la „Radio MPS”.
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1752
- Populația:
- 10005 locuitori
Sucleia este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Este o suburbie a orașului Tiraspol. Localitatea se află la distanța de 82 km de Chișinău. Populaţia satului Sucleia alcătuia 10 005 oameni în anul 2004. Satul Sucleia a fost menționat documentar în anul 1752.
Comentarii
(0)