|
Șico Aranov - 119 ani de la naștere
Astăzi se împlinesc 119 ani de la nașterea dirijorului moldovean Șico Aranov. El s-a născut la 23 aprilie 1905 în satul Tatarbunar, județul Cetatea Albă. În anii 1913-1919 a studiat la Colegiul Real din oraşul Chilia, astăzi Ucraina. În anul 1927 a absolvit Conservatorul din Chișinău, clasa goarnă.
Pe parcursul anilor 1930-1935 – a învăţat la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din București, clasa trompetă şi compoziţie.
În anul 1940 s-a întors la Chișinău. A cîntat în componenţa Orchestrei de estradă sub conducerea clarinetistului Charles Breitburd. Peste un timp orchestra a fost redenumită în „Orchestra-jazz de Stat”, conducător artistic al căreia a devenit Şico Aranov. Pînă în anul 1945 orchestra a concertat pe fronturile Marelui Război pentru Apărarea Patriei. După război orchestra a fost desfiinţată.
Pe parcursul anilor 1947-1956 a lucrat conducător muzical al Ansamblului de Stat de Dansuri Populare „Joc”.
În anii 1956-1963 şi 1967-1969 − este conducătorul artistic al Orchestrei de jazz „Bucuria”. În orchestra lui Şico Aranov şi-au început cariera muzicală, asemenea compozitori precum Eugen Doga, David Fedov şi Oleg Negruţă.
În anii 1964-1966 a condus orchestra Comitetului de Stat al R.S.S.M. pentru Radiodifuziune și Televiziune. Şico Aranov este fondatorul muzicii orchestrale de estradă: autor a 8 suite şi 12 fantezii pentru orchestra de estradă, autor al muzicii şi al scenelor coregrafice din filmele „Leana” şi „Cîntecele Moldovei” (împreună cu Vasile Zagorschi), a scris mai mult de 200 de compoziţii de jazz şi o mulţime de cîntece de estradă, a realizat multe prelucrări de jazz a cîntecelor populare moldoveneşti, evreieşti şi ruseşti.
Titluri onorifice şi premii: Maestru în Arte (1950), Artist al Poporului din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. (1953).
Șico Aranov a decedat la 28 noiembrie 1969 la Chișinău.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1616
- Populația:
- 1076 locuitori
Alcedar este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alcedar, Curătura și Odaia. Satul Alcedar este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 12 km de oraşul Şoldăneşti şi la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1076 de oameni. Satul Alcedar este atestat pentru prima în anul 1616.
Comentarii
(0)