01 aprilie 2024, 15:00 Sănătate views 661
Institutul de Oncologie a primit un echipament medical
01 aprilie 2024, 15:00 Sănătate views 661

Institutul de Oncologie a primit un echipament medical

Organizația Internațională pentru Migrație în Moldova a facilitat livrarea unui nou echipament medical Institutului de Oncologie în cadrul unui proiect finanțat de Serviciul pentru Instrumente de Politică Externă al Comisiei Europene.

Este vorba despre sistemul de sondare gamma CENNA-500W care va fi utilizat în intervenții chirurgicale oncologice în care este indicată biopsia ganglionului limfatic santinelă, precum cancerul mamar, melanomul și anumite tipuri de cancere ale capului și gîtului, transmite IPN.

Șeful secției de cancer de piele și melanom din cadrul Institutului Oncologic, Victor Ciuperca, a declarat că instituția medicală nu a avut pînă acum un astfel de dispozitiv și că sonda Gamma va garanta o nouă abordare și o nouă tehnică pentru pacienți, inclusiv pentru refugiații ucraineni.

„Acest dispozitiv ne va permite să implementăm metoda de detectare precoce a ganglionului limfatic santinelă în conformitate cu protocoalele clinice naționale și internaționale aprobate. Vom putea să evaluăm corect stadiul bolii oncologice și să aplicăm în timp util un tratament eficient pentru cancerul de piele, mamar, ginecologic și de col uterin. Vom avea posibilitatea de a combina tratamentul chirurgical cu tratamentul prin polichimioterapie și radioterapie, de a reduce dizabilitatea datorată bolilor oncologice și de a crește durata de supraviețuire a pacienților oncologici. Aceasta este o metodă de diagnosticare care va fi implementată pentru prima dată în Institutul Oncologic și în Republica Moldovaˮ, a spus Victor Ciuperca.

Donația, în valoare de 450 000 de lei, face parte din Proiectul „Consolidarea capacităților și serviciilor naționale pentru a asigura accesul refugiaților ucraineni la protecție, educație și servicii de sănătate de calitate, precum și la oportunități mai mari de incluziune socio-economicăˮ, implementat de OIM în Republica Moldova pentru a susține Ministerul Sănătății și Institutul Oncologic, în special prin acoperirea directă a costurilor cheltuielilor medicale excepționale și pentru a garanta diagnosticarea și tratamentul oncologic pentru refugiați, cetățeni ai țărilor terțe și refugiați ucraineni.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1984
Populația:
1441 locuitori

Porumbeni este un sat din cadrul comunei Pașcani, raionul Criuleni. Satul este situat la o distanţă de 32 km de oraşul Criuleni şi la 12 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1441 de oameni. Satul Porumbeni a fost întemeiat în 1984.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.