Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
25 iulie 2016, 10:15 views 6732
Mai multe ansambluri folclorice şi-au dat întâlnire ieri la festivalul
25 iulie 2016, 10:15 views 6732

Mai multe ansambluri folclorice şi-au dat întâlnire ieri la festivalul "Nistrule cu apă lină"

Mai multe ansambluri folclorice şi-au dat întâlnire ieri la festivalul "Nistrule cu apă lină", care a avut loc în satul Corjova din raionul Criuleni. La eveniment au participat zeci de formaţii din Moldova, dar și câteva din România.

Andrei Creţu din satul Bălăureşti, raionul Nisporeni cântă la fluier de la vârsta de opt ani. Bărbatul spune că, în copilărie, încerca să confecţioneze acest instrument muzical din tot ce găsea prin gospodăria părinţilor.

"Făceam şi flueiere din suc. Le făceam şi din cucută, şuieram şi din ţivoaiele de la ceapă, făceam diferite instrumente muzicale", a declarat fluierar Andrei Creţu.

Alături de fluierarii de la noi, la festival au participat şi câteva formaţii din România. Pe scenă au urcat două ansambluri folclorice din judeţul Caraş-Severin şi trupa "Căluşarii" din judeţul Sibiu.

"Am venit să cântăm, să dansăm şi să vedem lumea. Aici am ie şa noi se spune şupag, avem brâu, o trenţă, poale", a spus membra ansamblului din Caraș-Severin, Daniela Marin.

Oaspeții de peste Prut au recunoscut că graiul moldovenesc le-a dat unele bătăi de cap.

"Am învăţat câteva cuvinte, la roşii-pătlăgică, la castraveţi-pepene, la şifonează-boţească", a zis membrul formaţiei "Căluşarii" din judeţul Sibiu, Robert Adrian Duca.

"Este formidabil, îmi plac astfel de festivaluri, demult nu am văzut aşa ceva. Asta e sânge de la părinţi, de la neamul nostru."

"Prima dată aud fluierul natural. Eu sunt de la nordul Moldovei, din Soroca. Ne odihnim la Nistru, avem o mare plăcere, e frumos aici la voi."

Organizatorii evenimentului spun că scopul acestuia este de a promova formațiile de fluierași.

"Valoarea acestui eveniment constă în promovarea fluierului, instrument care este cel mai răspândit şi unul din cele mai arhaice instrumente muzicale pe întreg spaţiul Carpato-Dunărean", a declarat directorul artistic Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural, Oleg Volontir.

Primarul satului Corjova, Gheorghe Ojog, spune că datorită acestui festival, localitatea devine tot mai cunoscută.

"L-am început ca pe un festival județean şi treptatat la a opta ediţie am ajuns la un festival internaţional. Avem români, au fost italieni am avut. Noi ne mândrim cu festivalul nostru şi îl promovăm", a relatat primarul satului Corjova, Gheorghe Ojog.

Evenimentul este organizat o dată la doi ani.

Sursa: www.publika.md

Cuvinte cheie:

Festival , muzica , localitati

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
998 locuitori

Bleşteni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Bleşteni şi Volodeni. Satul Bleşteni se află la o distanță de 12 km sud-vest de Edineţ, la 17 km de staţia de cale ferată Brătuşeni şi la 214 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 998 de oameni. Este menţionat pentru prima dată în documentul datat cu 19 mai 1575, cu numele Blişceanăuţi, ţinutul Hotin.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.