30 august 2011, 11:29 views 20160
Materiale din compartiment: Galeria foto | Galeria video |

Ethno jazz

Festivalul „Ethno jazz”Festivalul „Ethno jazz” − e un eveniment muzical de proporţii în viaţa culturală a Moldovei. Pentru prima oară a avut loc în anul 2002 la Chișinău. Iniţiatorii şi organizatorii festivalului sînt membrii grupului Ethno jazz group − „Trigon”. Grupul a fost creat în anul 1992, astfel deschiderea festivalului a coincis cu jubileul colectivului. „Trigon”, a reuşit să cîştige detaşat şi destul de repede cele mai bune scene de jazz din Europa şi să obţină Premiul Mare acordat de Academia de Arte din Franţa „Charles Cros”.

Festivalul are loc anual şi include mai multe oraşe ale republicii, inclusiv şi teritoriul de peste Nistru. Invitaţii acestui festival sînt reprezentanţi ai diferitor ţări ale lumii şi continente. Pe parcursul existenţei sale participanţi ai festivalului au fost reprezentanţi ai: Franţei, Rusiei, Angliei, Japoniei, Indiei, Poloniei,, Surinam, Cehiei, Belarus, Norvegiei, Bulgariei, Gruziei, SUA, Argentinei, Spaniei, Olandei, Austriei etc.

Festivalul „Ethno jazz” s-a bucurat de atenţia mass-media: s-a vorbit mult în presă, la radio, în emisiunile televizate, inclusiv şi a ţărilor europene şi în ţările americane.

Mijloacele băneşti adunate din vînzarea biletelor sînt folosite adesea în scopuri de binefacere: în anul 2002 – banii au fost transmişi nou-născuţilor Spitalului clinic № 2, iar în anul 2006 – şcolii-internat a satului Socii Noi şi şcolii-internat № 1 din oraşul Chișinău, în anul 2007 banii au fost donaţi artiştilor pensionaţi.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1431
Populația:
466 locuitori

Mihăileni este un sat şi comună din raionul Briceni. Comuna Mihăileni se află la o distanță de 24 km de oraşul Briceni, 35 km de staţia de cale ferată Ocniţa și 216 km de Chișinău. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Mihăileni şi Grozniţa. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 466 locuitori. Prima atestare documentară a satului Mihăileni datează din 15 iunie 1431.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.